Batalia de la Martinesti (Crangul Mieilor)

martinestiEste vorba de o batalie din timpul razboiului ruso-turc intre anii 1787-1792. Razboiul ruso-turc a fost o confruntare dintre Imperiul Otoman ,pe de o parte, si Imperiul Rus si Austria pe de alta parte.Imperiul Otoman isi planificase ca prin acest razboi sa-si recapete pamanturile care au fost anexate la Imperiul Rus ca urmare a razboiului ruso-turc din 1768-1774 . Razboiul s-a finalizat cu victoria rusilor si incheierea pacii de la Iasi .

Ne aflam asadar,in toamna anului 1789,la mijloc de septembrie, cand, strabunii nostri plecati sa culeaga poama, sus, la Siribelea,peste Ramnic, auzira cum clopotul bisericii incepu sa bata in dunga, vestind a amenintare peste Martinesti. Dinspre Baba-Rada,de pe Carlig, ostile lui Nicolae Mavrogheni si a turcilor se apropiau in mars fortat .Ajunsi la Gura baltii,in apropiere de Malu Negru se oprira pentru a pune la cale ultimele detalii ale bataliei de maine. Caii, peste doua mii la numar, nadusiti de-atata drum nechezau dand nerabdatori din copite ,stropindu-i pe calareti. Oastea ,care numara peste 30 000 osteni turci si munteni plecase de la Bucuresti spre a infrunta armatele mult mai numeroase ale rusilor si austriecilor cantonate, undeva, in spatele Bogzei. Acolo, generalul Suvorov si printul Coburg aflara de la iscoade despre intentiile dusmanului.In miez de noapte postara trupele la marginea Crangu Mieilor. A doua zi, turcii lui Pasa Hasan si muntenii lui Mavrogheni trecura apa Ramnicului inaintand catre locul de conflict. Inspre Crang incepura navalirile furioase ale calarimii otomane dar, simtind forta extraordinara a dusmanului , incerca sa se replieze si sa-si consolideze o linie de aparare. In zadar. Cavaleria aliata navali peste transeele inamice bagand spaima in ieniceri, macelarindu-i. Dupa cum consemneaza cronica vremii, Suvorov facu semn soldatilor sai sa-i impunga pe turci in ochi si in piept. Acestia, ingroziti,o rupsera la fuga inspre Gineral, ocolira padurea Proca mica cu gandul sa se retraga peste Ramnic. N-au reusit. Au fost ajunsi din urma cam pe la podul spre Vajietoarea,de pe raul Slimnic (balta) si tocati fara mila. Turcii lui Hasan si muntenii lui Mavrogheni au pierdut in lupta de la Martinesti circa 20 000 oameni, 68 tunuri si 100 steaguri.
…Oare ce-or fi facut strabunii nostri din Martinesti pe timpul acelei inclestari ? S-or fi ascuns, sarmanii de ei, dar unde , intrucat padurile erau scena de batalie. Copil fiind , in peregrinarile spre gineral am gasit, langa movila de la piramida ,(un pleonasm pe care il accept si mi-l asum de dragul locului), resturi de ghiulele,probabil de la tunurile celor doua armate combatante. Le-am aruncat, habar n-aveam pe vremea aia ca pe locurile unde noi calcam s-au petrecut evenimente cu reverberatie istorica. Tocmai de aceea consider ca o aducere la zi, chiar si incompleta, a celor petrecute pe locurile noastre natale cu secole in urma reprezinta un motiv in plus sa spunem,inca odata si la nesfarsit, ca pentru noi , Martinestiul e spatiul nostru de suflet, matca fabuloasa in care ne regasim ….

Calc pe pamanturile dintre Malu Negru si Crangu Mieilor si simt cum sub talpi ma prelungesc pana la fantana adanca a trecutului.

 

Sursa: Vergil Matei via Martinesti